Cascada Cailor, Borşa

„How deep is your love?” se auzea în mașină în timp ce goneam pe drumuri răsfățate de soare.

travel-11

 Deseori nu avem nevoie de cuvinte, motiv pentru care atunci când m-a luat de mână și m-a privit, am înțeles că abia așteaptă să înlocuim cafeaua cotidiană cu o porție de aer proaspăt de munte.

Ne doream de multă vreme să ne refugiem într-un loc liniștit în care să ne fascineze doar frumusețea naturii și să ne convingem vizual încă o dată că avem de ce să iubim România.

travel-13

 

Aproape că am spart geamurile mașinii de atâta cântat până să ajungem, însă de îndată ce urcam cu telescaunele spre inima munților, liniștea a răscumpărat toate gafele muzicale.

travel-12  rsz_travel-14

 

 

“Nu mi-e frică deloc!” am mărturisit eroic atunci când după primele minute petrecute în telescaun a conștientizat că nu spuneam nimic, aspect alarmant în ceea ce mă privește. Cât de bine mă cunoaște…

A fost suficient să ne pierdem în frumusețea izbitoare a peisajului ca să înțelegem potențialul turistic extraordinar al Maramureșului și să ne bucurăm că împreună ne-am decis să ne conturăm o altfel de duminică.

Ni se auzeau doar respirațiile accelerate în timp ce urcam spre Cascada Cailor. Chiar dacă amândoi, am uitat de ceva vreme drumul spre sala de fitness, susurul cascadei care se auzea tot mai puternic, nu ne-a lăsat să ne plângem.

După 30 de minute, dădea frâu liber pasiunii pentru fotografie și încerca să imortalizeze frumosul colț al naturii din cât mai multe unghiuri. Știu că atunci când îmi transmite nerăbdare, făcând fotografii, este fascinat de ceea ce vede.

Îl urmăream și zâmbeam… Când m-am trezit stropită cu apa rece a cascadei, știam deja că avem cele mai bune poze pentru rețelele de socializare și nu am ezitat să-i răspund cu aceeași monedă.rsz_travel-15

 

Printre firele înalte de iarbă, ziua de luni nu era chiar atât de aproape, mai ales că aveam de gând să ne îndulcim seara cu o porție copioasă de clătite!

 

Share this post:

Leave a Reply

Your email address will not be published.