În această toamnă, nu au fost părăsite toate cuiburile. Unul a fost reinventat.

Spre norocul nostru, nu a fost nevoie să ştim să zburăm ca să ne refugiem acolo. Ne-am rezervat locul online, i-am călcat pe fugă o cămasă, am ajuns la timp şi am fost întâmpinaţi cu şampanie.

47 şi 48, am ocupat două scaune consecutive şi eram pregătiţi să fim parte din aventura celor 300 de zile de teatru, oferite gratuit, cu mult entuziasm tuturor iubitorilor de spectacole de calitate.  Am lăsat arta să se întâmple şi a început “One life show”.

Mi-am ridicat sprâncenele, el s-a uitat la ceas: 21:11- “Spectacolul nu se mai ţine!”. Aşa a debutat piesa de teatru care încă şi acum ne mai provoacă gândurile.

 Dacă ar trebui să fii actor în scenariul propriei vieţi ce moment ai alege să interpretezi?

Dacă pe o tavă s-ar regăsi fragmente din sufletul tău, ai avea curajul să le serveşti spectatorilor?

Actori tineri, replici rostite cu însufleţire, joc de scenă impecabil, interacţiune naturală cu toţi cei din sală, două personaje: un regizor, un om al străzii şi o lecţie importantă: fiecare persoană ascunde o poveste, nu judeca după aparenţe.

 A râs cu însufleţire când a auzit numele prietenului necuvântător al boschetarului, un câine botezat „Migrenă”. A fost cel mai original nume de câine auzit până acum şi ocazia perfectă pentru a mă linişti că obiceiul meu de a atribui prescurtări hazlii tuturor obiectelor, denumirilor şi circumstanţelor posibile, e doar un semn al creativităţii.

Nu ştiu cât a durat spectacolul pentru că ne-a acaparat total. Simţeam cum urmăreşte fiecare replică, cum se pierde în pasiunea pe care o are pentru scenă şi cum timid surprinde câte o ipostază, printr-o fotografie tăcută.

Ne-a rămas impregnată ideea că cea mai autentică piesă de teatru la care participăm zi de zi şi în care jucăm la scenă deschisă pentru toţi cei din jur, este viaţa noastră. Am fost o actriţă bună când mi-am ascuns faţa între palme pentru că pastele nu au ieşit conform aşteptărilor, a fost un actor bun când întors de la supermarket, a izbit cumpărăturile pe masă pentru că a uitat cel mai important ingredient.

Victor Ţăpeanu şi Vlad Basarabescu sunt actorii geniali care pot insufla noii generaţii pasiunea pentru teatru şi ideea că actorii din zilele noastre se pot bucura pe deplin de profesia pe care şi-au ales-o pentru că există public şi aplauze furtunoase.

De când ne-am mutat în Bucureşti, putem susţine că avem două cuiburi. Primul este cel în care se numără dimineţile târzii, vasele din chiuvetă, zâmbetele şi facturile. Al doilea este cel în care se contorizează talentul şi iubirea pentru scenă: „E cuibul artiştilor!”

  PS: Dacă vrei să faci şi tu parte din “Cuibul Artiştilor” intră pe https://www.facebook.com/300deziledeteatru/ şi află toate detaliile!