De obicei, mirosul de turtă dulce aduce Crăciunul mai aproape, însă în acest an, totul e altfel. Nu a fost nevoie să ard prima tavă cu figurinele din aluat, pur și simplu, am alergat ca la maraton pentru a mai prinde două bilete disponibile la filmul care ne-a dăruit Craciunul mult visat, cu o poveste de dragoste tandră, cu fulgi de nea și cu sunet de vioară blândă.
…i-am spus mamei la telefon. Dintr-o dată a rămas fără cuvinte iar noi am început să râdem.
“Mama, nu te speria. Suntem în Brașov doar cu gândul. Mai ai răbdare, o să ajungem și acasă. Da, a fost magic. Am ieșit din sala de cinema șchiopătând pentru că povestea m-a prins atât de tare încât am uitat să mă mișc. Mi-a amorțit piciorul pe deplin dar chiar și așa, ideea unei escapade în acea zonă era foarte tentantă!”
M-am îndrăgostit de felul în care ningea în piața din Brașov și de felul în care Crăciunul își făcea simțită prezența în acea zonă, datorită lor.
Mă ținea de talie și râdea:
Nu-mi rămânea decât să fac și eu haz de amorțeală, în timp ce prin gânduri îmi alergau sistematic secvențe din film.
Coloana sonoră ne-a purtat pe străzile pietruite, pe care un violinist și o actriță talentată descoperă puterea de a iubi cu suflet de copil, dar cu îndrăzneala specifică oamenilor maturi pentru a înfrunta tot ceea ce urmează: pretendenți, datorii, cadouri râvnite, frustări sau un cozonac moldovenesc nereușit.
Am uitat să mă mișc, am uitat să mănânc popcorn, dar nu am uitat să trăiesc pe deplin fiecare minut din producția cinematografică. Când l-am văzut pe Sebastian cum îi gătește ciorbă Albei ca Zăpada, când am surprins-o admirându-l cântând la vioară și când i-am regăsit lenevind dimineața printre vise și ceaiuri, am știut că acest film e mai mult decât un story pe marile ecrane, e un fragment din viața fiecăruia dintre noi.
Precum Apriliei, nici mie nu îmi reușește cozonacul moldovenesc…
Precum Sebastian, știe și el să trezească suflete adormite prin puterea zâmbetelor…
Era trecut de miezul nopții când am ieșit de la cinema.
…mi-a spus în timp ce grăbea pasul.
Am respirat aerul rece și mi-am amintit cum a început totul: la prima întâlnire a invitat-o la un ceai la el acasă, s-a lăudat că va și găti, însă în cele din urmă s-a îndrăgostit nebunește. Pentru Aprilia, invitația la un ceai a fost de fapt invitația la povestea de dragoste, care aduce fulgii de nea în fiecare sală de cinema, și bucuria unei iubiri simple dar puternice în sufletul fiecărui privitor.
A băgat cheia în ușă și m-a întrebat: Vrei un ceai?
Am dat din cap și mi-am pregătit cana preferată.
Share this post: