Când ne îndreptam spre cinematograf, în clasica seară de miercuri, habar nu aveam ce alegere bună am făcut, hotărându-ne să vedem Joy.
Când am ieşit de la cinematograf, eram de nestăvilit. Joy a reuşit să ne trezească visele, aşa cum nu bănuiam că ar fi posibil. Am dat un update viitorului la care visăm şi cu cele 5 lecţii despre reuşită proaspăt învăţate, am trecut strada încrezători, ştiind că peste ani, ne vom aminti că „aşa a început totul”.
Dacă ştii unde vrei să ajungi, nimeni nu te poate opri! Îţi trebuie o doză de curaj şi sinceritate să te uiţi în oglindă şi să recunoşti: “Da, acesta este visul meu!”. O astfel de confruntare cu dorinţele proprii nu este tocmai uşoară. O să-ţi fie greu să accepti că în momentul actual poate nu eşti acolo unde îţi doreai să fii, însă trebuie să ai determinarea pentru a face pasul…spre ceea ce vrei să ajungi. Succesul începe când renunţi la zona ta de confort şi eşti pregătit să înfrunţi orice pentru a ajunge acolo unde îti doreşi. Dacă ai visul, drumul este deja pregătit pentru a fi parcurs. Curaj!
Mai presus de toate, alege să fiţi cei mai buni prieteni din lume! Nu te mulţumi doar cu statutul de iubit sau de iubită. Forţa pe care ţi-o poate oferi cel sau cea care îţi ştie cele mai mari temeri, dar şi cele mai sensibile zone de pe trup este elementul de care ai nevoie. Cel mai bun prieten, iubitul tău; cea mai bună prietenă, iubita ta; nu se va speria când îi vei spune că ai nevoie de o schimbare. Nu o să le considere planuri nebuneşti, o să le accepte drept strategiile necesare pentru a construi viitorul în care visul tău va fi bifat deja pe listă. Dacă sufletele voastre se iubesc şi se susţin cu puterea celor mai buni prieteni din lume, piedicile nu vă vor împiedica să ajungeţi acolo unde meritaţi să fiţi. Visele pot fi diferite, dar susţinerea rămâne aceeaşi.
Nu te minţi pe tine! Nu te aştepta ca totul să meargă ca pe roate! O să te atingă multe cuvinte, o să-ţi slăbească entuziasmul piedicile ivite, dar drumul pe care trebuie să mergi nu va dispărea. Cel mai probabil la un moment dat, o să fii tentat să te opreşti şi o să faci un popas pentru că nu vei mai vedea linia de sosire, însă ea va fi acolo, gata să fie atinsă de reuşita ta. Vei putea ierta oamenii care nu au avut încredere în visul tău , dar nu te vei putea ierta pe tine dacă nu vei lupta suficient ca să-l atingi. Pregăteşte-ţi artileria de motive pentru care visul tău contează şi vei realiza că toate greutăţile care pot să apară, doar vor condimenta reuşita, nu o vor distruge.
Priveşte-ţi trecutul. Au fost acolo când ai luat primul 10, au fost acolo la prima suferinţă din dragoste, au rămas acolo chiar şi când ţi-ai făcut bagajele şi ai plecat. Părinţii şi bunicii, doar ei vor rămâne acolo când vei da greş şi vor plânge de fericire când vei reuşi. Le vei putea răscumpăra bunătatea şi toate sacrificiile depuse, construindu-ţi viitorul pe care-l meriţi. Când simţi că nu mai poţi să-ţi atingi visul, nu renunţa. Gândeşte-te că e singura metodă de a le răsplăti anii în care au trăit şi vor trăi doar pentru tine. Brusc vei redobândi energia pentru a merge mai departe. Dacă ai o familie, ai tot ceea ce trebuie pentru a câştiga bătălia cu succesul.
Nu-ţi fie ruşine să priveşti punctul unde eşti acum, când visul tău e încă departe şi succesul nu e tocmai după colţ. Promite-ţi în acest stadiu că vei respecta drumul, chiar şi după ce îl vei privi de dincolo de linia de sosire. Acum, dar şi mai târziu, dă un restart succesului propriu şi încurajează-i pe cei de lângă tine să lupte pentru reuşita lor. Succesul poate să dureze, doar dacă îl putem aprecia aşa cum se cuvine. Acceptă că poţi să faci asta, doar amintindu-ţi mereu de unde ai plecat.
CLICK HERE
Share this post: