Aniversare cu surprize: pizza “Floarea Renatei”

Acum doi ani nu mi-aş fi imaginat că ne vom muta în celălalt capăt al ţării…

hit the play button


Acum doi ani nu ştiam că dragostea noastră într-adevăr va ajunge să treacă prin stomac…

Şi…nu credeam că vor exista flori care să-mi placă mai mult decât trandafirii cu miros proaspăt, primiţi dimineaţa.

Însă exact atunci când nu te aştepţi se întâmplă magia şi te trezeşti dintr-o dată zâmbind, iar inima îţi bubuie de entuziasm atunci când ciocneşti două pahare de vin pentru cele mai tari amintiri colecţionate în primele 24 de luni de iubire.

pizza flower pizza in forma de floare

pizza flower pizza in forma de floare

pizza flower pizza in forma de floare

Ne-a plăcut întotdeauna să ne surprindem reciproc şi de multe ori am inventat preparate culinare, pretexte sau împrejurări favorabile pentru a-l face pe celălalt să zâmbească pentru că, în cele din urmă, în telefon rămân pozele, în chiuvetă farfuriile, iar în suflet privirile şi zâmbetele.

De această dată, ne-am ales o seară caldă de toamnă, câteva baloane euforice şi un vin bun pentru a celebra bucuria noastră alături de cei care ne-au susţinut chiar din clipa în care i-am întâlnit. Ei ne ştiu exact asa cum suntem: zâmbitori, deseori întârziaţi şi pofticioşi, iar noi le-am remarcat de multă vreme pofta de nou şi gradul ridicat de socializare.

pizza flower pizza in forma de floare

pizza flower pizza in forma de floare

pizza flower pizza in forma de floare

Recunoaştem că la aniversarea celor doi ani, am simţit din nou emoţiile primului sărut atunci când le-am prezentat tuturor dovada clară că dragostea noastră chiar trece prin stomac: pizza Floarea Renatei, noul sortiment pe care îl veţi putea comanda în curând de  pe www.pizzaflower.ro.

pizza flower pizza in forma de floare

pizza flower pizza in forma de floare

Am pus ingredient peste ingredient şi astfel am lăsat o floare din blat clasic italian cu mozzarela să fie îmbrăţişată de feliile proaspete de şuncă Praga, prietene cu ciupercile Champignon aromate, intrigate de amprenta brânzei Gorgonzola şi peste toate acestea am presărat ingredientul nostru secret: iubirea.

pizza flower pizza in forma de floare

pizza flower pizza in forma de floare

Printre clinchetele paharelor şi adierile calde de vânt care făceau baloanele să tresară, am regăsit grădina noastră, plină de pizza flori şi zâmbetele celor prezenţi. Din acest moment, toate aniversările, petrecerile sau evenimentele sunt scoase din anonimat, întrucât odată cu așezarea  pe masă a buchetului de pizza flori, clasicele aranjamente florale vor deveni istorie.

pizza flower pizza in forma de floare

De multe ori ne-am convins că un preparat delicios servit la momentul oportun poate fi o sursă de fericire contagioasă pentru un cuplu spontan, însă acum, la aniversarea celor doi ani de iubire ştim că dragostea unor gurmanzi poartă un nou nume: pizza Floarea Renatei.

pizza flower pizza in forma de floare
pizza flower pizza in forma de floare

pizza flower pizza in forma de floare pizza flower pizza in forma de floare

Pizza & Drinks:pizza flower pizza in forma de floare

 

Thank you for being with us:

Andreea & Bogdan – www.farmacistuldeserviciu.ro

Luminiţa Bălăban – www.read-my-mind.ro

Aleka Sarah & Andrei – www.sunshine-sarah.com

Andreea Retea – www.andressa.ro

Location: Old Nick Pub, Bucharest

Photo: Andrew’s Studio

Share this post: